Într-o zi, un pui a pornit din curtea de păsări pentru a vedea lumea. Abia ieșise din ou și deja îi veni această idee, deoarece era un pui secuiesc atât de încăpățânat. A trecut peste munți de cereale – în sus, în jos și iar în sus – și a ajuns în vârful lumii. Sau, cel puțin, așa credea el, deoarece putea vedea până în depărtare. O mulțime de tractoare mergeau de ici colo, transportând fel de fel de lucruri, oamenii erau mereu în mișcare, ei, era forfotă mare, spre marea surpriză a puiului. Într-un final, și-a luat inima în dinți, și a sărit într-o remorcă golită recent, care a și pornit la drum. A călătorit timp de vreo jumătate de oră pe drumul zguduitor, gândindu-se ce bine e că nu are dinți, căci altfel acum sigur i-ar cădea toți din gură.
Cât el era preocupat de asemenea gânduri, tractorul se oprise, iar el se uita curios în jur din remorcă. A văzut o ușă imensă de garaj, pe care oamenii o așteptau să se deschidă pentru a intra cu remorcile. Puiul a decis că nu va aștepta până să se deschidă poarta, de aceea a sărit de pe remorcă, și-a desfăcut aripioarele cu puf și a aterizat în picioare, exact ca o pisică. Ar fi alergat mai departe, a și observat un tufiș în depărtare, crezând că e o bună ascunzătoare, de unde poate privi în jur fără a fi observat. Nu a ajuns însă până acolo, deoarece deodată a apărut o fată, l-a înșfăcat și a început să-l mângâie, spunându-i cât de drăguț e, în timp ce îl ducea în casă.
„Locul păsărilor e în curte”, îi spuse o voce groasă. „Dar, bunicule, și în povești găina e mereu în casă”, răspunse repede fata, după care s-a oprit și a pus puiul în mâinile aspre ale bunicului. „Poate a scăpat de la fermă! Să-l ducem înapoi, aici poate îl calcă cineva, ori va îngheța la noapte!” Cu grijă, au pus călătorul într-o cutie, care s-a simțit imediat ușurat când, pe drumul spre casă, a observat conturul bine-cunoscut al munților.
Ajungând acasă, la căldură, flămând după drumul lung pe care l-a parcurs, a sărit repede la porumbul auriu. Niciodată nu i-a căzut ceva atât mai bine ca acest porumb minunat. Obosit fiind, a adormit ușor alături de frații și surorile sale. Liniștea s-a așternut peste hangar, doar ventilatoarele s-au auzit, felinarele s-au stins, iar luna a apărut în spatele muntelui întunecat: ea veghea asupra somnului tuturor, în timp ce muntele își adormea locuitorii.
Îmbrățișarea protectoare a munților este bine cunoscută de cei care trăiesc la poalele lor. Aceștia captează vânturile, îmblânzesc furtunile, răcoresc canicula, trimit ploi liniștite și roua zorilor pe semănătura proaspătă. Până și porumbul, grâul sau secara are un gust mai bun atunci când se cultivă la munte. Indiferent dacă călătorim în țară sau în lumea largă, știm că cerealele, pâinea și cartofii de aici au o aromă incomparabilă care ne amintește de casă – la fel și puiul care mănâncă din ele.
Poate că e vorba de minuțiozitate, de calm, de tihnă. Chiar și într-o lume în care totul se întâmplă atât de repede, oamenii de la munte au păstrat ceva din acea liniște străveche și din acel stil de viață bazat pe ciclicitate, care a stat cândva la baza societăților tradiționale. Caracteristicile structurii peisagistice se reflectă în caracterul comunităților care trăiesc aici. Nu este genul de domolire care amână totul până când nu se mai face nimic, ci este genul de muncă calmă și constantă, care profită de energii cu prudență, genul în care fie trebuie să te naști, fie să înveți să trăiești.
Minuțiozitatea se reflectă și în felul în care oamenii de la munte cultivă și conservă cu grijă pământul: nu există câmpii nesfârșite în care lucrurile cresc de la sine, aici oamenii se străduiesc, dau dovadă de efort perseverent și neclintit, în felul în care ei adună recoltele și cosesc versantul abrupt al dealului cu mișcări constante, neobosite și precise.
Din generație în generație, oamenii care trăiesc aici au păstrat, transmis, practicat și dezvoltat abilitățile de a lucra și de a avea grijă de pământ și de animale. Ei știu că merită lucrat doar cu acuratețe și dăruire, căci doar astfel va fi rezultatul final cel mai bun grâu furajer, cel mai proaspăt porumb, cea mai suculentă otavă.
Ne bazăm pe aceste valori, și aceste arome din Ținutul Secuiesc se regăsesc și în cea mai gustoasă carne de pui.
Acesta este Székely Csürke, puiul de la poalele munților.