
Ficatul de pui este o comoară gastronomică: textura sa cremoasă și aroma dulce subtilă transformă fiecare îmbucătură într-o experiență culinară. O prăjire rapidă în ulei încins îi oferă o crustă crocantă, păstrând interiorul moale și ușor rozaliu. Servit cu sos picant, acest preparat este o versiune mai savuroasă și mai interesantă a nuggetsurilor de pui.

Ingrediente:
- 500 g ficat de pui
- 500 ml + 50 ml lapte
- 2 căței de usturoi (dați pe răzătoare)
- 100 g făină
- 150 g pesmet (sau pesmet panko pentru o textură mai crocantă)
- 2 ouă
- 50 ml lapte
- Sare
- 500 ml ulei
Mod de preparare:
- Curățăm ficatul de pui, îndepărtăm membranele și îl punem la înmuiat în lapte cu usturoi ras pentru câteva ore. Asta îi va conferi o textură mai fragedă și o aromă deosebită.
- Punem făina, pesmetul și ouăle în boluri separate. Batem ouăle cu laptele și un praf de sare.
- Tăvălim ficatul mai întâi prin făină, apoi prin amestecul de ou și lapte, iar la final prin pesmet.
- Încingem uleiul într-o tigaie adâncă și prăjim ficatul până devine auriu.
- Scoatem ficatul peun prosoap de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei și îl servim cu cartofi prăjiți, salată sau murături. În orice caz, să nu uităm de sosul nostru picant preferat!
Poftă bună!
