Crăciunul este sărbătoarea familiei, înseamnă timp petrecut împreună, pregătiri febrile, certuri, și la sfârșit ușurare, reconciliere și relaxare fericită. Însă, trebuie ajuns cumva până acolo și cu siguranță, un prânz de Crăciun clasic și familiar, dar care ne încântă prin arome de sărbătoare, poate să fie aducător de pace, calmant, hrănitor, înviorător și poate să ne umple cu noi speranțe și planuri.
Nu degeaba ne străduim an de an să pregătim totul cât mai bine și mai delicios, de la cozonacul cu mac la fursecuri, nemaivorbind de „coloana vertebrală” a mesei. Supa și felul doi, căci despre ele ar fi vorba, sunt servite cu această ocazie pe o față de masă din damasc, în serviciul de masă din porțelan al familiei, cu polonic din argint, sau cel puțin suflat cu argint, în supieră și tavă aurită.
Nu e indiferent ce punem în aceste prețioase moșteniri familiale, dacă le scoatem din dulap, le vom șterge, spăla, iar la final repetăm încă o dată procedura. Unii consideră ca fiind formalități inutile, dar pentru bunici este o ocazie bună pentru a avea clipe de nostalgie și eu spun să-i lăsăm măcar de data asta să le savureze liniștiți!
Ca să nu mai vorbim, ce onoare este pentru Székely Csürke să șadă întins pe aceste tăvi, farfurii și în supiere.;)

Un punct important al meniului festiv, dacă nu chiar punctul culminant: supa de carne.
Supa de carne este preferata fiecăruia: orice familie are o rețetă de supă de carne perfectă, testată și transmisă cu grijă din generație în generație. Cum devine ea perfectă? Ei bine, dacă alegi ingredientele cu aceeași grijă ca întotdeauna și dacă gătești supa la același foc lent ore în șir, cum au făcut și strămoșii noștri! Iar dacă ai da supei obișnuite de duminică o aromă de Crăciun, strecoară în ea o linguriță mică de ghimbir ras și două frunze de dafin, când carnea este pe jumătate gata și ești pregătit să adaugi legumele.
Dacă într-o zi pe masă aveți supă de carne, ziua următoare o supă bună cu smântână și tarhon vă va salva viața, în special dacă s-a lungit târziu în noapte distracția în familie. Asigură-te doar să-ți cumperi ingredientele din timp, pentru că în a doua zi de Crăciun oricât ai alerga, nu vei găsi deschis niciun magazin!
Pentru felul doi poate urma eternul clasic: puiul prăjit cu usturoi, piure de cartofi și castraveți murați. Se poate pregăti și ca pui grill. Rețeta noastră simplă de pui grill o găsești aici, despre o variantă mai inventivă, preparată împreună cu cartofi, poți citi aici!
Dar dacă te-ai săturat să-l vezi puiul pe masă în această formă și-ți dorești ceva excepțional, neobișnuit și festiv, atunci avem o altă idee,
- pieptul de pui cu mere și brânză, cu garnitură de orez.
Îl poți prepara din carnea de piept de la Székely Csürke și vei avea nevoie de două mere frumoase Pónyik sau Batul din grădină sau de la piața locală. Să mai faci rost de 15 dkg de brânză Trapist, iar condimentele – sarea, piperul, cimbrul și rozmarinul – poate-l ai în cămară. Taie-l pieptul de pui în bucăți, condimentează-l cu sare și piper și așează-l într-o tavă unsă cu ulei. Merele decojite și tăiate în cubulețe întinde-le pe carne, pune deasupra niște cimbru și rozmarin. După ce-l acoperi tava cu o folie de aluminiu, așează-le în cuptorul preîncălzit la 190 de grade pentru aproximativ 20 de minute. Apoi scoate-l, presară brânză rasă deasupra și pune-l înapoi la copt până când brânza devine ușor rumenită.
Se potrivește de minune cu orez fiert, coacăze, dar puteți încerca și cu mei fiert! Deoarece merele dau deja un gust acrișor-aromat mâncării, în loc de murătură poți prepara o salată proaspătă cu puțin ulei de măsline, sare și zeamă de lămâie.
După o astfel de masă nu va observa nimeni dacă cozonacul cu mac s-a crăpat sau nu a crescut suficient, ori dacă sărățelele nu ți-au ieșit exact așa cum făcuse odinioară străbunica.
Într-un cuvânt, totul este perfect!
Poftă bună vă dorim!
