
Mâncarea săsească numită Kirlawend era considerată o specialitate a bucătăriei parohiilor săsești din Transilvania – scrie în Ospățul transilvan. După rețetele secuiești, ungurești și românești să vedem acum o rețetă săsească din colecția lui Pál Kövi, adaptată la puiul Székely Csürke! Mai ales că nu am mai publicat de mult timp o rețetă de supă, iar: „mâncarea lichidă” este foarte importantă, se spune pe la noi și în zilele noastre. Te avertizăm de pe acum, dacă nu ai în cămară zeamă de varză, dai o fugă repede la vecina sau la cumătru pentru a cere un litru!
Ingrediente:
- 1-2 pui Székely Csürke întregi
- 3 morcovi
- 2 rădăcini de pătrunjel
- 1 țelină
- 1 litru de apă și puțin peste
- 1 lingură de făină
- 3 gălbenușuri de ou
- 3 linguri de smântână
- 1 litru zeamă de varză murată
- 2 linguri de hrean ras
- 100 g unt
Se taie puii Székely Csürke în bucăți, legumele în felii subțiri și ceapa în bucăți foarte mici. Se topește untul, se adaugă bucățile de carne, legumele și se lasă la foc mic, până se înmoaie, adăugând din când în când câte o lingură de apă caldă (!) pentru a păstra carnea albă. Pregătim zeama supei: adăugăm un litru de apă la un litru de bulion de varză și aducem la fierbere. Când carnea este fragedă, se presară cu făină și se toarnă și cei doi litri de zeamă fierbinte de supă deasupra. Se lasă să fiarbă ușor în acest lichid, pe foc mic încă zece minute. Între timp, se amestecă ouăle cu smântâna. Se ia supa de pe foc și, amestecând constant, se toarnă foarte încet crema cu smântână și ou în ea. Se servește cu hrean ras, dar există și o variantă în care hreanul este amestecat cu zeama de varză și este adăugat astfel în supă.
Poftă bună!
